Microsoft a lansat suita Office pentru iPhone

Veste buna pentru utilizatorii iPhone: Microsoft a lansat in sfarsit Office Mobile pentru Office 365, iar acesta poate fi descarcat acum din iTunes Store. Pachetul Microsoft Office este unul dintre cele mai bune produse de administrare documente (Word), fisiere de prezentari (PowerPoint) sau foi de calcul (Excel), iar utilizatorii iPhone asteptau de ceva vreme lansarea unei aplicatii oficiale si pentru acest dispozitiv.

Microsoft-Office-for-iPhone

Office Mobile pentru iPhone este gratuita, insa aplicatia nu poate fi folosita decat de utilizatorii care au abonamente pentru Office 365 Home Premium sau Office 365 ProPlus (pretul acestora este de 99$/an sau 9.99$/luna). Utilizatorii care insa nu detin un astfel de abonament si doresc sa testeze aplicatia, pot sa se inscrie pentru un trial gratuit de 30 de zile pentru Office 365, apoi pot instala Office Mobile din Apple Store.

Interfata aplicatiei este similara cu cea a aplicatiei Office Mobile pentru Windows Phone, si este foarte usor de utilizat. Imediat dupa instalare, utilizatorii au optiunea fie de a cumpara un abonament Office 365, fie de a se loga pe unul deja existent. Apoi vor putea crea, deschide sau edita fisiere Word, Excel sau PowerPoint (in versiunea curenta a aplicatiei, utilizatorii nu pot crea fisiere PowerPoint, insa pot deschide si edita fisiere deja existente).

Microsoft-Office-for-iPhone_powerpoint

In plus, aplicatia permite accesarea de fisiere office stocate in conturile SkyDrive si SharePoint sau arhivate ca atasamente de e-mail. Utilizatorii pot lucra si offline cu fisierele office, insa acestea vor avea nevoie de conexiune la Internet pentru a se sincroniza cu celelalte dispozitive sau cu serviciile online.

Download Office Mobile for Office 365 (via iTunes).

Note: Aplicatia este momentan disponibila doar pentru userii din SUA, alte tari urmand sa fie adaugate in saptamanile urmatoare. De asemenea, aplicatia este disponibila doar cu dispozitivele iPhone, Microsoft anuntand ca nu intentioneaza sa lanseze o versiune si pentru iPad (pentru care a recomandat folosire aplicatiei gratuite Office Web Apps).

Office Mobile este compatibila cu iPhone 4, iPhone 4S, iPhone 5, iPod Touch 5 si ruleaza pe iOD 6.1 sau versiuni mai recente.

STEALTH SETTINGS – Microsoft has released Office suite for iPhone

Pasionat de tehnologie, scriu cu plăcere pe StealthSettings.com începând cu anul 2006. Am o bogată experiență în sistemele de operare: macOS, Windows și Linux, dar și în limbaje de programare și platforme de blogging (WordPress) și pentru magazine online (WooCommerce, Magento, PrestaShop).

How to » Downloads » Microsoft a lansat suita Office pentru iPhone
Leave a Comment