Pe craniul Omenirii sade
Amorul cocotat
Si prostul, pe-acest tron, sloboade
C-un ras nerusinat
Basici rotunde, pus pe glume,
Si le inalta-n cer
Spre-a implini o alta lume
Ascunsa in eter.
Iar globu-n firava lucire
Din zborul larg deschis
Isi scuipa sufletul subtire
Ca auritul vis.
Cum sar basicile, din craniu
Aud suspin smerit:
– „Acest joc sangeros si straniu
Cand va avea sfarsit?
Caci orice-n gura-ti cruda poate
S-arunce-n cer senin
Mi-s creier, carne, sange – toate,
O, monstru asasin!”
Amorul si Craniul : Charles Baudelaire
