Microsoft a lansat recent Windows 11 Insider Preview Build 27823 pentru utilizatorii din canalul Canary, o versiune care pune accent în primul rând pe corectarea problemelor din versiunile anterioare și pe îmbunătățirea experienței generale a utilizatorilor. Chiar dacă ne așteptam la câteva noutăți care să fie testate pe acest canal de actualizări, se pare că acestea or să apară din vară.
Cuprins
Cu toate că nu avem parte de noutăți spectaculoase, actualizarea Windows 11 Build 27823 introduce o funcționalitate interesantă sub forma unor carduri informative în secțiunea Setări > Sistem > Despre. Aceste “carduri de top” afișează rapid specificațiile cele mai importante ale PC-ului – procesor, RAM, stocare și GPU. Se oferă astfel acces mai rapid la informațiile care privesc capabilitățile hardware ale calculatorului.
Ce aduce nou Build 27823?
Așa cum am spus și mai devreme, această versiune include un set redus, dar util, de îmbunătățiri și corecții menite să rafineze experiența utilizatorilor care testează build-ul pe PC-urile lor. De la stabilitate sporită la ajustări minore, Microsoft continuă să lucreze la optimizarea sistemului, și o face foarte bine. Am testat acest nou bulld 27823 și pot spune că rulează peste așteptări pentru o versiune Canary.
Top Cards în Setări
Una dintre cele mai vizibile adiții este reprezentată de „cardurile de top” din meniul „Despre” al sistemului. Acestea sunt concepute pentru a oferi o privire de ansamblu asupra componentelor cheie ale PC-ului, fiind utile în special pentru utilizatorii care doresc să evalueze rapid performanța dispozitivului sau să identifice eventuale nevoi de îmbunătățire. Momentan, această funcție este disponibilă doar pe anumite tipuri de PC-uri, cum ar fi desktopurile, chiar și pe cele cu sistem Windows 11 instalat virtual (așa cum este în cazul meu).

Pe lângă această noutate, Microsoft a mai rezolvat și o serie de probleme și bug-uri prezente pe versiunile precedente:
File Explorer: S-a rezolvat o problemă care făcea ca File Explorer să apară gol atunci când era accesat prin ALT + Tab din starea minimizată. De asemenea, suportul pentru scalarea textului a fost îmbunătățit, sporind accesibilitatea.
Intrare: S-a corectat un crash al ctfmon.exe la copierea conținutului din anumite aplicații și o eroare legată de funcția GetRawInputData.
Setări: S-au eliminat blocările cauzate de interacțiunea cu secțiunea Bluetooth și Dispozitive > Camere, precum și alte probleme de afișare.
Imprimare: Utilizatorii non-admin pot acum dezinstala imprimantele adăugate de ei, o funcție care anterior nu funcționa corect.
Altele: S-au rezolvat probleme legate de instalarea aplicațiilor și bugcheck-uri cu mesajul UNSUPPORTED_PROCESSOR
la actualizare.
Probleme cunoscute în Build 27823
Ca orice build din canalul Canary, și această versiune vine cu câteva neajunsuri. De exemplu, utilizatorii de PC-uri Copilot+ care trec la Canary pot întâmpina probleme cu Windows Hello (PIN și biometrie), necesitând reconfigurarea acestora. De asemenea, există o eroare vizuală la comutatorul pentru actualizări rapide în Setări > Windows Update, care urmează să fie corectată într-un viitor update.
Related:
- Cum activezi actualizarile Canary Channel pentru Windows 11 (nu este recomandat pe PC-urile utilizate pentru producție)
- Announcing Windows 11 Insider Preview Build 27823 (Canary Channel) – Microsoft.
Atenție: Ce înseamnă Canary Channel?
Poți începe de aici: “Ce sunt actualizările Canary Channel pentru Windows“.
Build-urile din canalul Canary sunt versiuni experimentale, aflate în stadii incipiente de dezvoltare, și nu sunt asociate unei lansări specifice de Windows. Caracteristicile incluse pot fi modificate, eliminate sau înlocuite, iar utilizarea lor pe PC-urile de producție nu este recomandată din cauza riscului crescut de instabilitate și securitate. Pentru a ieși din acest canal, este necesară o instalare curată a Windows 11, ceea ce nu este întotdeauna prea plăcut.