Desi a trecut mai bine de jumatate de luna de la lansarea Android 4.3 (Jelly Bean), momentan acest update este disponibil doar pentru dispozitivele Nexus, urmand ca in curand sa fie facut disponibil si pentru editiile Google ale HTC One si Samsung Galaxy S4.
In cazul in care detineti un dispozitiv Nexus cu Android (smartphone sau tableta) si nu stiti inca daca sa faceti update-ul la Android 4.3 sau daca sa asteptati lansarea Android 5.0 Key Lime Pie, cel mai probabil urmatoarele informatii va vor ajuta sa va decideti.
Ce noutati aduce Android 4.3 Jelly Bean?
Printre cele mai importante feature-uri ale noii versiuni Android 4.3 (aceasta fiind lansata tot sub denumirea Jelly Bean) sunt urmatoarele:
- noi optimizari care maresc rapiditatea sistemului de operare Android. De asemenea, Android 4.3 este si mult mai responsiv datorita imbunatatirii randarii pentru forme geometrice (cercuri sau drptunghiuri rotunjite) si text
- Android 4.3 introduce suport pentru Khronos OpenGL 3.0, oferind jocurilor si aplicatiilor capabilitati grafice 2D si 3D de cea mai inalta performanta (pe dispozitivele compatibile)
- suport built-in pentru Bluetooth Smart Ready, plus un set standard de API-uri care pot fi folosite pentru a identifica dispozitivele aflate in apropiere
- modul Wi-Fi scan-only permite utilizatorilor sa foloseasca Wi-Fi scan pentru a imbunatati acuratetea locatiei dispozitivului fara a se conecta la retelele WI-Fi disponibile, conservand astfel bateria acestuia (acest mod nu depinde de componenta hardware a dispozitivului, ci face parte din platforma Android 4.3)
- posibilitatea de a crea profile restrictionate, astfel incat utilizatorii unui dispozitiv sa poata fi administrati mai eficient. Cu ajutorul profilelor restrictionate, detinatorii unui smartphone sau a unei tablete pot seta profile separate pentru fiecare utilizator in parte, cu optiunea de a restrictiona accesul la diverse aplicatii disponibile in respectivele profile
- feature de auto-completare, care sugereaza anumite contacte din address book bazandu-se pe ceea ce tasteaza utilizatorii in dial-pad
Alte feature-uri Android 4.3 Jelly Bean sunt VP8 encoder, modular DRM framework, rotatii custom pentru animatii, moduri pentru orientarea ecranului, utilitati pentru imbunatatirea localizarii, GPU profiling etc.
Nota: pentru mai multe informatii despre Android 4.3 Jelly Bean vizitati pagina oficiala a acestuia.
STEALTH SETTINGS – News for Android 4.3 (Jelly Bean)