In ultimele zile am tot primit mesaje pe messenger in legatura cu anumiti virusi “mascati” sub anumite id-uri sau url-uri sau mai stiu eu ce, care, odata scapati in PC-uri, taie si spanzura, trec prin sabie si foc, etc. Si dintr-o data mi s-a trezit curiozitate sa aflu care au fost cei mai criminali virusi (de computere, a se intelege) care au circulat vreodata prin retelele de internet si nu numai, lasand in urma lor nervi, nervi si nervi (uneori si panica).
Astfel am dat peste un top al celor mai cunoscuti, mediatizati, periati si probati virusi ever. Adica virusii in jurul carora s-au format mituri. Iar acest top spune asa:
10. Locul zece este ocupat cu mandrie de virusul Elk Cloner. S-a nascut sub mintea si mainile dibace ale unui elev de 15 ani, prin 1982. Initial a vrut sa reprezinte o gluma. S-a dovedit a fi una destul de proasta, de care au “beneficiat” destul de multi . A fost primul virus raspandit prin intermediul dischetelor. Acesta afisa un poem scurt, scris de autor, la fiecare 50 de boot-ari.
9. Un loc mai sus se afla Klez, unul dintre miile de virusi care se raspandesc via e-mail. Numai ca acesta a facut istorie, aparand exact cand internetul luase avant (inceputul anilor 2000) si datorita faptului ca a dezvoltat mai multe subspecii. Acesta profita de o vulnerabilitate a Outlook-ului si se transmite automat prin intermediul e-mailurilor (se auto-trimite catre adresele de email din adressbook).
8. Pe opt s-a instalat frumusel (deocamdata) renumitul Conficker. Desi s-a nascut in urma cu doar jumatate de an (sau pe acolo. Adica noiembrie 2008), si-a castigat locul pentru faptul ca a cauzat una dintre cele mai raspandite virusari IT din 2003 pana in prezent. Desi multi anuntasera ca se va lasa cu sange, se pare ca virusul, desi nu chiar inofensiv, nu avut nimic special fata de alti malware (in afara de suprafata de raspandire, evident).
7. Putin mai sus in clasament s-a instalat ExploreZip, un virus care si-a castigat renumele si prin faptul ca, desi a aparut acum aproximativ 10 ani, inca mai exista exemplare in libertate. Ca majoritatea virusilor, si acesta se respandeste prin intermediul e-mailurilor, mai exact a atasamentelor acestora. Buba consta insa in faptul ca acesta nu doar spameaza tot ce gaseste in adressbook, ci produce si daune in computerele care il gazduiesc.
6. Storm s-a oprit (deocamdata) pe 6. A aparut in 2007, mai exact in perioada in care Europa era lovita crunt de furtuni si alte alea (chiar mai grave decat furtunile), de unde si numele. A reusit sa isi faca de cap nestingherit o perioada deoarece majoritatea erau interesati de orice altceva (familie, casa, bunuri de orice fel – si pe buna dreptate). Initial s-a prezentat sub forma unui fisier video sau a unei felicitari electronice, apoi a derivat in mai multe fisiere asemanatoare si s-a resuscitat de cateva ori in preajma sarbatorilor si a unor evenimente importante. A dat dureri de cap multora pentru aproximativ un an.
5. La jumatatea clasamentului o gasim pe Melissa. Pardon, il gasim, pentru ca e virus. Cu nume de fata, mai exact al unei stripteuse careia i-a fost dedicat. Un fel de love story cu implicatii electronice, deoarece virusul a scapat de sub control si a inceput sa spameze grupa mare, reusind sa dea peste cap cateva servere ale unor companii marisoare, cauzand pierderi de milioane de dolari.
4. Un loc mai sus ne intalnim cu Nimda (doar la figurat, din fericire). Aparut imediat dupa 11 septembrie 2001, Nimda a fost unul dintre virusii cu cea mai mare viteza de raspandire (“going from nowhere to become the most common virus online in 22 minutes”), folosind pentru aceasta e-mailuri, retele deschise si nesecurizate, vulnerabilitati ale serverelor (mai ales a IIS-ului – Internet Information Services @ Microsoft) sau web-siteuri. Nu i-a scapat nici o versiune de Windows, le-a ingenunchiat pe toate care existau la acea data. De consecinte e inutil sa mai vorbim, se subintelege ca au fost nasoale (la scara mare).
3. Pe cea mai de jos treapta a podiumului si-a facut loc MyDoom, un virus cu tendinte clasice (raspandirea via e-mail, spamarea adressbook-ului) dar si cu noi caracteristici: a fost unul dintre primii virusi care au folosit si retelele P2P (peer-to-peer) pentru a se inmulti si a forma o familie mare si raspandita de computere virusate (world wide). Cea mai afectata retea P2P la acea vreme a fost Kazaa, datorita popularitatii sale infloritoare. In plus, acest virus a fost primul care a avut ca target o companie (SCO – cei care au incercat sa obtina patent asupra Linux, creandu-si astfel o reputatie mai proasta decat a Microsoftului).
2. Pe locul doi se afla Sasser, un virus creat de un pusti de 17 ani (pe vremea aceea), care si-a facut de cap printre retelele companiilor aeriene, a garzii de coasta si chiar ale unor guverne. Frustrant la Sasser a fost faptul ca, desi era foarte simplu de prevenit virusarea (doar printr-un security update al Windows-ului), acest lucru nu s-a intamplat (ma rog, in majoritatea cazurilor). Chiar si in prezent, cei care folosesc versiuni neupdatate de Windows sunt predispusi la virusarea cu Sasser.
1. Premiul intai cu coronita il castiga virusul ILOVEYOU (poreclit si The Love Bug), unul dintre cei mai nemernici virusi, care a frant inimile multora atunci cand au descoperit despre ce era vorba, de fapt, in realitate. Acesta si-a facut de cap la inceputul verii 2000, atunci cand lumea viseaza la povesti de dragoste si fluturasi in stomac. Modul de raspandire a fost unul deja foarte cunoscut la acea data, e-mailul. In numai o zi a facut inconjurul lumii, infectand milioane de computere si a produs pagube in valoare de 5.5 miliarde de dolari (pentru a scapa de virus, Pentagonul, CIA si parlamentul britanic au trebuit sa isi opreasca serverele pe o perioada nedeterminata). ILOVEYOU a afectat numai computerele care foloseau sisteme de operare Windows, orice alt sistem de operare fiind imun.
Probabil exista multi alti virusi demni sa intre intr-un top, atat prin notorietate cat si prin pagubele aduse (cu siguranta cei mai periculosi sunt cei care “jefuiesc” conturile bancare), insa cei zece enumerati/prezentati mai sus sunt cei care au reusit sa produca cele mai multe atacuri de panica, fie prin faptul ca erau ceva nou si foarte putini erau familiarizati cu astfel de batai de cap, fie prin faptul ca au aparut intr-o perioada in care internetul era in plina dezvoltare si foarte multi naivi luau contact pentru prima oara cu acesta, de unde si rezultatele uluitoare la care au ajuns.