Razer Blade, un laptop cu imbunatatiri semnificative pentru iubitorii de jocuri

Pentru impatimitii de jocuri care si-au dorit un laptop puternic, care sa fie in acelasi timp si suficient de compact pentru a putea fi transportat usor, lista de optiuni nu este prea variata. Una dintre cele mai interesante oferte, Razer Blade a fost actualizat cu o memorie marita, placa video noua si un procesor mult mai rezistent.

Versiunea actualizata a laptopului Razer utilizeaza acelasi model de ecran cu diagonala de 14″, rezolutie de 3200×1800 pixeli si panou IGZO pe care compania l-a implementat si pe modelul anterior, dar cei care nu sunt convinsi de utilitatea unui ecran atat de pretentios in cazul unui laptop au posibilitatea de a alege acum si o versiune cu rezolutie Full HD si panou IPS. In ceea ce priveste ultima optiune, utilizatorii se vor putea bucura si de un filtru mat, dar trebuie mentionat faptul ca vor trebui sa renunte la suprafata capacitiva tactila.

rzrbladet14-11qhd

Un punct forte il constituie faptul ca a fost actualizata configuratia hardware cu o placa video NVIDIA GTX970M cu 3GB de memorie dedicata, utilizatorii care vor dori versiunea cu display QHD+ urmand sa beneficieze astfel de un spor de performanta. Bineinteles ca si procesorul a fost actualizat, Intel Core i7-4720HQ fiind un membru al familiei Haswell, care ofera o frecventa standard de lucru de 2,6 GHz si una maxima de 3,6 GHz. Configuratia actuala ofera 16 GB de memorie RAM in cazul versiunii cu ecran QHD+ si 8GB de memorie RAM in cazul modelului Full HD. In afara de aceste specificatii tehnice imbunatatite semnificativ, schimbarile nu sunt prea mari. Razer Blade ofera o unitate SSD cu conectare M.2 cu capacitati de 128, 256 sau 512 GB (doar 256 GB in cazul versiunii cu display Full HD), interfata de retea 802.11 a/b/g/n/ac cu arhitectura 2×2, Bluetooth 4.0, o camera Web cu senzor de 2 MP, 3 conectori USB 3.0, o iesire HDMI 1.4a si un acumulator cu o capacitate de 70 Wh. Carcasa este confectionata din aluminiu si are un design monobloc. Tastatura reda un sistem de iluminare care utilizeaza traditionala culoare verde si dispune de un sistem anti-ghosting.

rzrblade14fhd

Noul Razer Blade cu ecran de 14″ are dimensiuni de 345 x 235 x 17,8 mm si o greutate de 2,03 kg, in cazul versiunii QHD+ cu control tactil, sau 1,9 kg, in cazul versiunii Full HD fara suprafata tactila. Preturile noului produs incep de la 2200 de dolari, in ceea ce priveste configuratiile cu ecran QHD+, si este de 1999 de dolari, in cazul unicei configuratii cu ecran Full HD. Un dezavantaj il constituie faptul ca disponibilitatea acestui produs se mentine in continuare problematica, deoarece Razer ofera acest produs doar pe teritoriul Statelor Unite si Canadei. Compania a promis acum doi ani ca laptopurile sale vor ajunge si in Europa undeva catre sfarsitul lui 2013, dar am ajuns in 2015 iar aceasta promisiune inca nu s-a concretizat. Tocmai din acest motiv, disponibilitatea locala este necunoscuta, iar cei interesati vor fi obligati sa abordeze calea mai anevoioasa a achizitiei laptopului tocmai de peste ocean.

How to » Games » Razer Blade, un laptop cu imbunatatiri semnificative pentru iubitorii de jocuri
Leave a Comment