Sistemul Windows Update a suferit multe modificări și îmbunătățiri de-a lungul timpului, prin care Microsoft a reușit să-l facă mai sofisticat dar în același timp și ușor de utilizat. Optional Updates în Windows este printre caracteristicile introduse de-a lungul timpului de Microsoft în Windows Updates, prin care utilizatorii pot să instaleze pachete software suplimentare pe care Microsoft le lansează pentru Windows 10 și 11.
Cuprins
La ce ajută actualizările opționale (Optional Updates)?
Actualizările opționale din Windows 10 și 11 nu sunt importante pentru securitatea sistemului de operare, dar pot oferi îmbunătățiri, caracteristici noi sau remedieri de erori. De cele mai multe ori, prin acest sistem al Windows Updates sunt oferite actualizări non-critice. Actualizări sau alternative de drivere pentru diverse componente hardware ale calculatorului, funcții și caracteristici noi în sistemul Windows, pot fi parte a Optional Updates.
De exemplu, dacă o componentă a calculatorului nu funcționează bine, instalarea unui driver din lista de Actualizări Opționale poate fi rezolvarea.
Cu toate că aceste actualizări opționale pot fi rezolvarea unor problemele, ele trebuie instalate cu precauție. În loc de performanță îmbunătățită sau adăugarea unor noi caracteristici, o actualizare opțională poate crea probleme de instabilitate sau consum mare de resurse.
Cum poți să instalezi Actualizări Opționale pe Windows?
Dacă pentru calculatorul tău sunt disponibile Actualizări Opționale (Optional Updates), pe acestea poți să le găsești și le instalezi din:
1. Deschide panoul de setări pe Windows (Settings).
2. Mergi în bara din partea stângă la Actualizări Windows (Windows Updates).
3. Accesează Optional Updates din panoul de setări avansate (Advanced Options).
4. Dacă sunt disponibile actualizări opționale, poți alege să le instalezi individual sau pe toate odată.
Related: Ce este Known Issue Rollback (KIR) pe Windows
Înainte de a instala orice actualizare opțională, este recomandat să creezi o copie de rezervă a datelor importante. De asemenea, după instalarea actualizărilor opționale, urmărește performanța și stabilitatea sistemului. Dacă întâmpini probleme, este bine să dezinstalezi actualizarea sau să revii la o versiune anterioară.
1 thought on “Ce este Optional Updates în Windows și la ce ajută?”