Dacă ai un calculator pe care nu mai poți să rulezi în dual-boot sistemele de operare Windows și Linux, nu ești singurul. O actualizare recentă de securitate de la Microsoft a cauzat probleme majore pentru calculatoarele dual-boot cu Windows și Linux.
Microsoft a lansat săptămâna trecută un patch de securitate pentru a remedia o vulnerabilitate veche de doi ani în GRUB, un boot loader open-source utilizat pe multe dispozitive Linux. Deși actualizarea nu ar fi trebuit să afecteze dispozitivele dual-boot, mulți utilizatori au constatat că aceasta le împiedică acum instalările de Linux să se încarce corect.
Potrivit Ars Technica, numeroși utilizatori de sisteme dual-boot au întâmpinat mesaje de tip “security policy violation” și erori care indică faptul că ceva nu funcționeză deloc bine (“Something has gone seriously wrong”). Există numeroase raportări despre aceste probleme pe Reddit, forumurile Ubuntu și alte platforme. Distribuțiile Linux afectate de patch-ul Microsoft includ Ubuntu, Debian, Linux Mint, Zorin OS și Puppy Linux. Cu alte cuvinte, afectează cele mai utilizate distribuții Linux.
Related: Cum instalezi Windows 11 pe MacBook (Boot Camp Assistant)
Cum a apărut această problemă pe calculatoarele dual-boot cu Windows și Linux
Acesta trebuia sa fie un patch de securitate care să nu afecteze sistemele dual-boot. Actualizarea avea ca scop să rezolve o vulnerabilitate care permitea hackerilor să ocolească Secure Boot, o tehnologie utilizată pe scară largă atât de distribuțiile Windows, cât și de cele Linux, pentru a se asigura că firmware-ul malițios nu este încărcat pe dispozitive în timpul procesului de boot. La începutul acestei luni, Microsoft a anunțat că va aplica “o actualizare Secure Boot Advanced Targeting (SBAT) pentru a bloca boot loader-ele vulnerabile Linux care ar putea avea un impact asupra securității Windows”, dar a precizat că actualizarea nu va fi aplicată sistemelor dual-boot cu Windows și Linux, astfel încât “nu ar trebui să afecteze aceste sisteme.”. Din păcate, tocmai asta s-a întâmplat. Au început să apară imediat probleme pentru calculatoarele dual-boot cu Windows și Linux după această actualizare de securitate.
Microsoft nu a comentat încă problemele cauzate de această actualizare, dar există o soluție temporară pentru utilizatorii Ubuntu, care implică dezactivarea Secure Boot la nivelul BIOS-ului, apoi logarea într-un cont de utilizator Ubuntu și deschiderea unui terminal pentru a șterge politica SBAT impusă de Microsoft.
Microsoft folosește Secure Boot în Windows de ani de zile și a făcut din aceasta o cerință esențială pentru Windows 11, pentru a se asigura împotriva rootkit-urilor BIOS. De altfel, aceasta a fost o problemă majoră pentru posesorii de calculatoare mai vechi, pe care Windows 11 nu a putut fi instalat din această cauză. În plus, de-a lungul anilor, experții în securitate au descoperit numeroase vulnerabilități în Secure Boot , iar recent s-a constatat că Secure Boot este complet compromis pe multe calculatoare.