Cum instalezi consola Philips Hue Bridge? Tutorial pas cu pas.

Dacă vrei lumini inteligente în casă, pe terasă sau în gradină, Philips oferă foarte multe soluții prin care poți să creezi un mediu ambiental plin de lumini albe, calde sau colorate, după bunul plac. Înainte de toate, pentru a putea controla luminile inteligente, este nevoie să instalezi consola Philips Hue Bridge.

Înainte să vezi cum se face instalarea Hue Bridge, este bine să întelegi la ce ajută și care sunt capabilitățile acestui hub.

Ce este și ce face Philips Hue Bridge?

Philips Hue Bridge este un hub (consolă) sau un dispozitiv central care conectează toate becurile și accesoriile Hue la rețeaua Wi-Fi a casei tale și la internet. Acesta comunică cu becurile Hue sau cu alte dispozitive inteligente de iluminat prin tehnologii wireless. Așadar, este o componentă cheie a ecosistemului Philips Hue, care permite controlul și gestionarea iluminatului inteligent în casă.

Philips Hue Bridge îți permite să controlezi toate becurile și accesoriile Hue (întrerupătoare, variatoare / dimmer, senzori de mișcare și de lumină, prize smart Philips) din casa ta printr-o singură aplicație mobilă sau un asistent vocal compatibil, cum ar fi Amazon Alexa, Google Assistant sau Apple HomeKit / Siri.

Cu ajutorul aplicației Hue pentru mobil poți programa becurile să se aprindă și să se stingă la anumite ore, să creezi rutine personalizate și să le sincronizezi cu activitățile tale zilnice. De exemplu, dacă vrei ca luminile să se aprindă în anumite culori la ore stabilite de tine, poți face această rutină din aplicație, iar Philips Hue Bridge o va memora.

Folosind aplicația Philips Hue împreună cu o conexiune la internet, poți controla luminile și accesoriile Philips Hue de la distanță, atât prin intermediul aplicației Apple Home (HomeKit), cât și direct prin aplicația Hue, dacă ai un cont Meet Hue asociat Philips Hue Bridge.

Philips Hue
Philips Hue

Cum instalezi consola Philips Hue Bridge? Tutorial pas cu pas.

Nu ai nevoie de cunoștințe prea elevate ca să instalezi consola Philips Hue Bridge. În primul rând, asigură-te că în cutia produsului ai toate accesoriile necesare. Hue Bridge, un cablu Ethernet prin care să-l conecrezi la router-ul din casă și un adaptor de alimentare la priză.

1. Conectează Hue Bridge la priză, apoi cablul Ethernet la router-ul tău (sau la switch). Conectarea cablului la router se va face la un port LAN (același tip de port la care conectezi și calculatorul).

Va fi nevoie să se aprindă cele trei lumini LED indicatoare de pe Hue Bridge, plus lumina albastră a butonului rotund.

Cum instalezi consola Philips Hue Bridge
Cum instalezi consola Philips Hue Bridge

Când luminile indicatoare sunt aprinse înseamna că Philips Hue Bridge a fost instalat cu succes și acceptă conectare la aplicația Philips Hue.

Dupa ce ai reușit să instalezi consola Philips Hue Bridge, trebuie să o conectezi la aplicația Philips Hue.

2. Descarcă aplicația Philips Hue din magazinul de aplicații iOS sau Android.

Deschide App Store (pentru iPhone sau iPad) sau Google Play. Caută și instalează aplicația cu numele “Philips Hue“.

Download Philips Hue App
Download Philips Hue App

3. Deschide aplicația Hue Bridge și parcurge toți pașii până la punctul în care trebue să alegi tipul de sistem din casa ta. “I have lights and a Hue bridge” sau “I only have Bluetooth lights“.

Ca o mică paranteză. Smartphone-ul sau iPhone pe care deschizi aplicația trebuie să fie conectat la aceeași rețea la care este conectată și consola Hue Bridge.

Cum instalezi consola Philips Hue Bridge? Tutorial pas cu pas.
Setup Philips Hue App

4. Apasă pe butonul “Search” din aplicație, apoi după ce este descoperit Hue Bridge, apasă pe butonul central al consolei.

Connect Hue Bridge to App
Connect Hue Bridge to App

La final, după acest pas o să primiți confirmarea că aplicația a fost conectată la consolă. Connected to your Hue Bridge.

De acum puteți adăuga și controla luminile Philips Hue.

Add Lights in Philips Hue Bridge
Add Lights in Philips Hue Bridge

Luminile Philips Hue pot fi adăugate la hub Hue Bridge atât cu ajutorul numărului de serie (serial number), cât și folosind funcția de căutare automată.

Ce semnifică luminile indicatoare de pe Hue Bridge?

Philips Hue Bridge are trei lumini LED albastre în partea superioară și o lumină albastră care se aprinde în jurul butonului central. Pentru ca totul să funcționeze bine și să se poată face sincoronizarea, toate aceste lumini trebuie să fie aprinse.

Hue Bridge Settings Lights
Hue Bridge Settings Lights

De la stânga la dreapta, aceste lumini indică:

Power indicator: Însemnă că hub-ul Hue Bridge este conectat la sursa de curent și alimentat.

Network indicator: Hue Bridge este conectat cu succes la routerul dvs. Dacă nu este pornit, atunci nu veți putea comunica cu becurile inteligente.

Hue Portal indicator: Însemnă că Philips Hue Bridge este conectat cu succes la internet. Dacă nu este aprins, luminile dvs. vor funcționa în continuare, dar nu vor putea fi controlate prin aplicație.

Sync Ready Indicator: Când marginea circulară a butonului central este aprinsă, însemnă că este pregătit de sincronizare prin protocolul Zigbee.

Dacă nu reușesti să instalezi consola Philips Hue Bridge sau au apărut erori în timpul instalării, rubrica de comentarii este deschisă.

Pasionat de tehnologie, scriu cu plăcere pe StealthSettings.com începând cu anul 2006. Am o bogată experiență în sistemele de operare: macOS, Windows și Linux, dar și în limbaje de programare și platforme de blogging (WordPress) și pentru magazine online (WooCommerce, Magento, PrestaShop).

Leave a Comment