Toti utilizatorii Windows s-au confruntat la un moment dat (sau de mai multe ori) cu inchiderea accidentala (sau automata, din mai multe motive, cum ar fi instalarea unor update-uri de sistem sau a unor anumite aplicatii) a sistemului de operare in situatii destul de inoportune care au dus la pierderea de date sau a catorva ore bune de lucru.
Din fericire, Microsoft a inclus in sistemele Windows un API pe care aplicatiile il pot folosi pentru a intarzia procesele de shutdown si restart si care le da utilizatorilor posibilitatea de a opri acest proces. ShutdownGuard este o aplicatie gratuita pentru Windows care se foloseste de acest API pentru a ajuta utilizatorii sa evite astfel de situatii, prevenind inchiderea accidentala sau restartarea automata si fara confirmare a sistemului.
Cum functioneaza ShutdownGuard?
Dupa instalarea aplicatiei, aceasta plaseaza o iconita in systray (sub forma unui lacat inchis), iar cand un semnal de shutdown sau restart este trimis computerului, daca ShutdownGuard este activa (aplicatia poate fi dezactivata de utilizator) afiseaza un ecran care avertizeaza utilizatorul ca aplicatia a prevenit inchiderea/restartarea sistemului, si ii da acestuia posibilitatea sa aleaga daca doreste sa inchida/restarteze sistemul oricum, sau daca doreste anularea respectivului proces (in Windows XP este afisata o notificare de tip balon care anunta utilizatorul ca inchiderea sistemului a fost prevenita, iar daca utilizatorul doreste sa continue procesul de shutdown/restart nu trebuie decat sa dea click pe notificarea respectiva).
Optiunile ShutdownGuard pot fi accesate dand click-dreapta pe iconita aplicatiei din systray; utilizatorii pot alege sa dezactiveze aplicatia (iconita acesteia se va schimba intr-un lacat deschis), permitand in felul acesta ca procesul de shutdown/restart sa continue fara intrerupere, si de asemenea pot seta aplicatia sa porneasca automat la Windows Startup (modul Silent, activat de optiunea Hide tray, este compatibil doar cu Windows XP; in plus, nu se recomanda folosirea acestei optiuni, deoarece in acest mod aplicatia nu afiseaza nicio notificare atunci cand un proces de shutdown/restart este prevenit, utilizatorii trebuind sa tina apasata tasta Shift pentru a afisa respectiva notificare).
De asemenea, setarile avansate ale aplicatiei sunt afisate intr-un fisier INI (sub forma de text), unde utilizatorii pot customiza (cu ajutorul unui editor de text, cum ar fi Notepad-ul) mesajele afisate la blocarea unui shutdown/restart, sau alte optiuni (cum ar fi alegerea limbii pentru aplicatie).
Download ShutdownGuard pentru Windows.
Nota: Aplicatia este disponibila doar pentru sistemele de operare Windows (32-bit si 64-bit).
STEALTH SETTINGS – Prevent Windows from shutting down accidentally with ShutdownGuard