Update-urile de sistem sunt foarte importante pentru securitatea si functionarea in parametri optimi a unui sistem Windows, motiv pentru care acestea ar trebui instalate periodic. Insa printre acestea sunt si update-uri care nu sunt neaparat necesare, si pe care unii utilizatori Windows nu doresc sa le instaleze (cum ar fi, de exemplu, update-urile pentru pachetele de limbi).
In cazul in care si dvs aveti diverse update-uri Windows pe care nu doriti sa le instalati si doriti sa le ascundeti pentru a nu va mai impiedica de acestea de fiecare data cand verificati daca au fost lansate update-uri noi, puteti face acest lucru urmand instructiunile de mai jos:
- deschideti Windows Update (Control Panel > System Security > Windows Update, sau tastati windows update in Start Menu sau Start Screen)
- apoi dati click-dreapta pe update-ul pe care doriti sa il ascundeti si selectati Hide Update din meniul afisat (daca doriti sa ascundeti mai multe update-uri in acelasi timp, puteti sa le selectati folosind tasta Ctrl sau Shift)
Daca ulterior va razganditi si doriti sa instalati anumite update-uri de sistem pe care le-ati ascuns, pentru a vizualiza si restaura respectivele update-uri urmati instructiunile de mai jos:
- deschideti Windows Update si dati click pe link-ul Restore Hidden Updates afisat in panoul din partea stanga
- apoi, din lista de update-uri ascunse, selectati update-urile pe care doriti sa le restaurati si dati click pe butonul Restore
Si gata. Urmand pasii descrisi mai sus, puteti ascunde update-urile de sistem care nu va sunt necesare sau puteti restaura anumite update-uri ascunse pe care ulterior veti dori sa le instalati. Succes!
STEALTH SETTINGS – How to hide and restore system updates in Windows