Un arici si o pisica se-ntalnesc pe un drum ingust. Pisica da sa se alinte, dar scoate un miorlait sinistru, pentru ca tepii ariciului si-au implinit menirea. Pisica se uita intepata la arici, ariciul rade satisfacut si deodata acestuia ii vine o idee:
– Asculta, Pisica draga (accentueaza el ultimul cuvant, cu sarcasm), eu zic c-ar fi interesant sa-mi fii cobai (pisica se zbarleste)…hi-hi! fara nici o tenta ironica…si felinele pot indeplini acest rol magnific in progresul oamenilor…stii, momaile alea care ne dau de mancare vrabii si mere…Asaaa…eu, in schimb, o sa-ti fiu spectator. Un spectator lacom…
Pisica se gandeste de doua ori si, cu toate ca oferta ariceasca ii face cu ochiul, ceva nu-i suna bine. Sinceritatea nu-i o caracteristica a ariciului…decat atunci cand il iei pe nepregatite si uita sa-si inmoaie tepii…(sa zicem)
– Spectator al conditiei mele de cobai? intreba Matza, rotind din nas.
– Spectator la manifestarile tale in general, raspunse ariciul, privind-o aproape bland.
– Pai, atunci tu esti de doua ori castigat. Cu cat fac mai mult show, cu atat iei mai multe notite si le bagi la dosar.
– Am inteles ca trebuie sa te antrenezi pentru campionatul de ascutit gherutze in spatarul fotoliului si ros franjurii la fatza de masa. Un spectator oarecare nu ti-ar fi de folos. Pe mine insa nu ma poti tromboni. Si-apoi…cine-ti mai intelege ca mine miorlaiturile?!…Iti voi da si replica, pe deasupra…asa ca si tu esti de doua ori castigata (cel putin!), spuse ariciul, ca ultim argument, luand pisica de dupa mijloc si purtand-o catre scena (respectiv masa de “disectie”).
Pisica si ariciul
